Am ales să postăm clipul video de mai jos pentru că aceste acte criminale au loc şi în România, fiind extrem de răspândite: cum vine primăvara sau toamna, cum se dă foc la mirişte. Este o modalitate ieftină de a scăpa de resturile vegetale uscate, însă efectele pentru mediu sunt dezastruoase, ca să nu mai amintim de fumul sufocant. Din nefericire, uneori focul scapă complet de sub control, aşa cum s-a întâmplat zilele trecute în Rusia, acolu unde arderea miriştilor s-a transformat într-un dezastru: cel puţin 29 de morţi, aproape 1000 de răniţi, 6.000 de oameni rămaşi fără locuinţe.
Imaginile de mai jos surprind infernul de pe şosea din regiunea de sud a Siberiei, conducătorii auto intrând fără să vrea în mijlocul furtunii de foc. Pentru că aceleaşi lucruri se întâmplă des şi la noi în România, iar autorităţile nu fac mai nimic pentru a curma acest obicei barbar de „curăţare” a miriştilor, trebuie să ţineţi cont de câteva lucruri zilele astea:
1. Dacă vedeţi foc pe câmp şi fumul orientat în direcţia drumului pe care mergeţi, încetiniţi sau opriţi din timp, înainte de a intra în zona periculoasă.
2. Dacă aţi intrat în zona de fum, acţionaţi ca în condiţii de ceaţă densă. Toate regulile privitoare la mersul prin ceaţă se aplică şi aici – cu cât e mai vizibilă maşina, cu atât mai bine.
Sfaturi cu privire la supravieţuirea într-o furtună de foc nu avem, decât să nu intraţi, pur şi simplu, în ea. Altfel s-ar putea să fie prea târziu şi să ajungeţi bară la bară cu alte victime sigure, într-un furnal desprins din iad. Priviţi şi minunaţi-vă.